Cadavrul unui bărbat a fost găsit în Grădină Publică, învelit într-o mușama și cu fața plină de sânge, iar polițiștii au început cercetările pentru a stabili identitatea și vârsta victimei, dar și împrejurimile în care s-a produs evenimentul.
A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar necropsia a stabilit faptul că moartea a fost una violentă. Bărbatul a fost sugrumat ceea ce duce la i-a determinat pe oamenii legii să concluzioneze că ar fi fost cazul unei crime.
Prin urmare, Parchetul de lângă Tribunalul Galați face cercetări pentru omor, iar polițiștii de la biroul de Investigații Criminale sunt cei care vor stabili împrejurările exacte în care a avut loc crima.
În urma anchetei s-a stabilit că victima a fost omorâtă acum două zile și avea 60 de ani.
De asemenea, se va stabili și locul unde a fost produsă crima, neexcluzându-se faptul că omul a fost ucis în alt loc și a fost transportat în poligonul auto de lângă Grădina Publică, unde a fost găsit.