Atac dur la adresa PSD: „hoţul strigă hoţul… unii se joacă cu sănătatea românilor”

Distribuie articolul

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a fost întrebat despre moțiunea de cenzură a PSD care vizează guvernul din care face parte și a spus că „hoțul strigă hoțul”. Tătaru consideră că moțiunea reprezintă un gest electoral făcut în timpul epidemiei care are ca rezultat sacrificarea sănătății românilor.

Nelu Tătaru a făcut aceste declarații în timpul unei emisiuni de la postul tv Realitatea Plus. El i-a acuzat pe social democrați că au bagatelizat problemele create de epidemie și au lăsat guvernul Orban fără instrumentele necesare pentru impunerii unor măsuri.

„Am trăit trei săptămâni fără nişte pârghii prin care noi, ca sistem medical, să putem gestiona o pandemie, iar acum ne trezim în acest moment politic pe care îl gestionăm, cel puţin noi ca şi Guvern, tot medical. Suntem într-un moment medical, haideţi să rămânem într-un moment medical. Politicul, doar pentru a câştiga un congres sau de dragul unor voturi la alegerile din septembrie, nu poate accede pe sănătatea românilor”, a declarat ministrul Nelu Tătaru.

Reprezentantul Guvernului a mai spus că inițiatorii moțiunii au intrat în campanie electorală.

„Moțiunea de cenzură e un instrument politic într-un anumit context politic. Nu cred că era nici contextul şi nu cred că trebuia folosit acest instrument fără a avea o bază reală. Să spun plastic ‘hoţul strigă hoţul’. Suntem într-o fază a pandemiei prelungită. Contextul politic a grăbit un pic şi momentul în care noi trebuia să fim axaţi doar pe medical. S-ar părea că unii fură startul, dar fură inconştient acest start, în condiţiile în care ne jucăm cu sănătatea românilor. Dacă în această pandemie am trecut prin momente în care toată lumea a participat, a mers pe un făgaş normal, s-au trezit câţiva factori politici să bagatelizeze aceste momente, să îndemne la nerespectare, la nesupunere, la nerecunoaştere şi tocmai acei factori politici depun astăzi moţiune de cenzură”, a precizat Nelu Tătaru la Realitatea Plus

Parlamentarii PSD au depus luni, la Parlament, o moțiune de cenzură care vizează Guvernul Orban. Documentul va fi discutat în luna septembrie.

Distribuie articolul

You May Also Like