Amenzi pe bandă rulantă pentru firmele din Galați care nu au contracte cu compania de salubritate

Distribuie articolul

Societățile economice din orașul Galați care nu au contracte cu operatorul de salubritate au intrat în vizorul polițiștilor locali gălățeni. În ultimele două luni, agenții de la Serviciul de Protecție a Mediului au verificat sute de firme. Administratorii care nu au putut prezenta documentele cerute de polițiști au fost amendați, conform unei Hotărâri a Consiliului Local Galați.

„În lunile februarie – martie, polițiști locali din cadrul Serviciul de Protecție a Mediului, ca urmare a desfășurării planului de acțiuni privind gestionarea deșeurilor municipale produse de către operatorii economici de pe raza Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Galați, au verificat un număr de 570 de operatori economici și au aplicat un număr de 24 sancțiuni contravenționale în sumă de 19.500 lei. Principala deficiență constatată face referire la neîncheierea contractelor pentru ridicarea deșeurilor municipale și deșeurilor reciclabile (hârtie și carton, plastic și metal) cu un operator economic autorizat, în conformitate cu prevederile HCL 307/2006, art.15, lit. a”, se arată în informarea Poliției Locale Galați.

Controalele vor continua și luna viitoare. În vizorul polițiștilor locali sunt cel puțin 200 de firme de pe raza municipiului Galați. În cazul în care se vor constata încălcări ale actelor normative cu privire la modul de gestionare a deşeurilor menajere, vor fi dispuse măsuri ferme, anunță polițiștii locali. „ …în conformitate cu prevederile Legii 101/2006 (articolul 30 alin. (5)) – constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei refuzul utilizatorului de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorul de salubrizare licenţiat în aria de delegare respectivă. De asemenea, potrivit HCL 124/2016 privind aprobarea „Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului de salubrizare a Municipiului Galaţi”, art. 130 sancționează cu amendă de la 1.000 la 1.500 lei, nerespectarea prevederilor art. 119 lit. i – să încheie contracte pentru prestarea unei activităţi a serviciului de salubrizare numai cu operatorul căruia UAT Galaţi i-a atribuit, în gestiune directă sau în gestiune delegată, activitatea respectivă”, precizează reprezentanții Poliției Locale.

În timpul controalelor, polițiștii locali nu verifică doar documentele ci și profilul de activitate al operatorului economic, existenţa unor puncte de lucru, conform celor menţionate în certificatul constatator, și tipul deșeurilor generate la sediul verificat.

Distribuie articolul

You May Also Like