Premieră pentru astronomia din România, la Galați

Distribuie articolul

La Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi fost descoperită o stea variabilă lung periodice, de tip Mira, descoperire care s-a realizat în mai multe etape, pe parcursul mai multor ani.

În noaptea de 30 septembrie – 1 octombrie 2014 în timpul derulării Programului de observaţii astronomice “Nova Search” în Calea Lactee a fost o observată o creștere foarte mare în luminozitatea unei stele din constelația Vulpea. În acel moment s-a crezut că este o novă, dar nu exista suficiente date științifice pentru a crede că este o posibilă novă.

Din acest motiv s-a considerat că este un “transient object” și a fost raportat imediat la Biroul Central pentru Telegrame Astronomice (Central Bureau for Astronomical Telegrams) al Uniunii Astronomice Internaţionale la secțiunea „Transient Object Followup Reports” sub numele de TCP J19441156+2003460 (Galați V7), de către echipa formată din Ovidiu Tercu – coordonatorul Observatorului astronomic Galaţi și Alex Dumitriu – membru în consiliul de administraţie la The Astronomical Society of Glasgow, dar și membru al Astroclubului ”Călin Popovici” din Galaţi.

În continuare este prezentat raportul trimis la Biroul Central pentru Telegrame Astronomice:

http://www.cbat.eps.harvard.edu/unconf/followups/J19441156+2003460.html

O novă este un sistem binar strâns format din două stele (una gigantă roșie și alta pitică albă) care se rotesc în jurul centrului comun de masă. Steaua pitica albă atrage materie de la steaua gigantă roșie și când a fost colectată suficientă masă pe suprafața piticei albe, hidrogenul se aprinde în mod exploziv, iar strălucirea stelei crește rapid devenind foarte mare. Novele pot fi descoperite de cele mai multe ori în Calea Lactee în special în apropierea centrului galactic care se găsește în constelația Săgetătorul însă, cu toate acestea, ele pot apărea oriunde pe cer.

Pentru confirmarea acestei posibile nove era nevoie de realizarea unei analize spectrale de către un observator astronomic dotat cu un spectograf. Deoarece în următoarea perioadă nu a existat nicio confirmare a acestei nove, variabilitatea acestei stele a fost raportată în luna octombrie 2017 la AAVSO – American Association of Variable Stars Observers.

În luna aprilie 2020 echipa formată din Ovidiu Tercu, Andrei-Marian Stoian, Gabriel Neagu și Dominic Zlat (membri ai Astroclubului “Călin Popovici” din Galați) folosind date de survey de la Zwicky Transient Facility (ZTF) au analizat curba de lumină acestei stele variabile și au determinat următoarele lucruri: minimul și maximul strălucirii, perioada de 291 zile și tipul de variabilitate specific stelelor variabile lung periodice de tip Mira.

Toate aceste date au fost raportate către Asociaţia Americană a Observatorilor de Stele Variabile (AAVSO – American Association of Variable Stars Observers), unde au fost incluse în baza de date internaţională a stelelor variabile. În continuare se pot vedea mai multe detalii tehnice despre această stea variabilă:

https://www.aavso.org/vsx/index.php?view=detail.top&oid=477563

Stelele variabile lung periodice de tip Ceti (Mira) au fost denumite după steaua reprezentativă Mira (omicron) Ceti. Periodicitatea lor este bine pronunțată, iar perioadele sunt cuprinse între 80 și 1.000 de zile. De cele mai multe ori steaua este înconjurată de o anvelopă de gaz în expasiune.  O stea variabilă de tip Mira este o stea gigantă roșie aflată într-o etapă foarte târzie a evoluției sale stelare. Această stea își va expulza straturile exterioare devenind o nebuloasă planetară cu o stea pitică albă în centru.

Distribuie articolul

You May Also Like