A tras apa peste termoficarea urbană și apoi s-a spălat pe mâini: primarul Pucheanu spune că apa caldă nu-i treaba lui!

Distribuie articolul

Bate șaua ca să priceapă și iapa care se spală cu apă rece. Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, a ieșit din nou în public pentru a arunca găleata cu apă caldă în curtea Calorgal. Edilul șef le-a povestit gălățenilor că treaba cu repornirea sistemului centralizat de termoficare nu are tangență cu cocoașa edilitară. „…dumnealor au obligativitatea de a porni acest sistem…au obligaţia de a se îngriji şi de a-şi găsi un furnizor de agent termic, acum că este Electrocentrale, că vor scoate în cel mai scurt timp la licitaţie această nevoie a dumnealor, din păcate o spun, nu mai este atributul Primăriei”, a declarat Ionuț Pucheanu.

Din păcate, cei care o iau pe cocoașă sunt gălățenii prinși la mijloc într-o comedie ieftină cu pretenții de război. Cetățenii din sistem centralizat nu au apă caldă de aproape o lună și nici nu se știe dacă vor mai avea vreodată, deoarece nimeni nu a aflat pe unde umblă motanul aruncat peste gard de edilul șef. „Suntem ţinuţi captivi de un contract cu cei de la Calorgal, nu putem să îl reziliem în momentul de faţă pentru că nu sunt elementele constituiente pentru a putea accesa o clauză de genul acesta… Primăria are la îndemână două variante: ori să scoată la licitaţie pentru a găsi un nou distribuitor sau se analizează într-adevăr dacă este o situaţie de urgenţă, cea în care vor fi puşi cetăţenii, şi atunci se vor lua măsurile necesare situaţiei de urgenţă, adică de asigurare într-o formă sau alta a unui suport care să le creeze facilitatea producerii agentului ternic şi apei calde”, a precizat Ionuț Pucheanu.

Agitația edilitară i-a molipsit și pe șefii Calorgal și CET. Aceștia se bat în hârtii și în declarații. „Din grabă sau lipsă de profesionalism, reprezentanţii distribuitorului Calorgal nu ne-au comunicat însă şi cantitatea de agent termic primar pe care doresc să o contracteze, ci ne-au indicat, într-o anexă, un tabel privind cantitatea de energie termică distribuită efectiv populaţiei în perioada aprilie-octombrie 2016 şi aprilie 2017….Informaţiile din anexa ataşată de către distribuitor privind cantitatea de energie termică distribuită efectiv populaţiei în 2016 şi în luna aprilie 2017 nu sunt relevante în contextul actual, deoarece, înainte de toate, nu pot face obiectul unui nou contract de vânzare-cumpărare. Mai mult, distribuitorul trebuie să cuantifice şi să îşi asume cantitatea de energie termică pierdută pe segmentul de distribuţie”, a anunțat pe FB Sinan Mustafa, șeful Electrocentrale Galați.


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns