Etapa a patra a Ligii 3, Seria 2 a programat la Galați meciul dintre Otelul Galați și Viitorul Ianca.
Echipa brăileană venea după două victorii consecutive, astfel se anunța o partidă interesantă, oarecum echilibrată. Totuși, în teren lucrurile nu au stat chiar așa.
Gălătenii au deschis scorul, in min. 38 prin Cisotti, care a transformat o lovitură de pedeapsă după un fault comis împotriva lui Neagu. În prealabil, în min. 18, același Neagu a trimis în transversală dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri, iar două minute mai târziu gălățenii au avut un gol anulat pentru o poziție afară din joc. După pauză, fotbaliștii oțelari au pus o presiune constantă pe adversar, în aceste condiții, reușind să mai marcheze de trei ori, prin același Cisotti, Cireș și Cojocaru.
Au mai fost și alte situații clare de a marca printre care o bară laterală și un duel unu la unu cu portarul din Ianca. Chiar și-așa, rezultatul l-a mulțumit pe managerul tehnic, Dorinel Munteanu care s-a arătat mulțumit de prestația elevilor săi. Acesta a aliniat următoarea formulă de echipă: Uțiu- Rus, Yabre, Ghiocel, Niculae- Jardan, Neagu, Cireș- Cisotti, Cricimar. Au mai evoluat Cârjan, Dobre, Cojocaru, Vaștag și Râpan. Cealaltă echipă gălățeană, Sporting Liești a avut un meci greu la Rm. Sărat cu CSM, echipă care nu prea cedează puncte pe teren propriu. A fost 1-1 la final, cu lieștenii terminând meciul în inferioritate numerică iar portarul Andrei Brăneț apărând un penalti, al treilea în ultimele două etape. Primele două locuri in serie sunt ocupate de Sporting și Oțelul, cu 10 respectiv 9 puncte.
La finalul săptămânii, oțelarii vor avea un meci greu la Focșani, echipă pe care în ediția precedentă nu a reușit să o învingă, iar Sporting Liești vor juca pe teren propriu cu Dinamo Bacău. Ambele partide sunt programate sâmbătă, 25 septembrie, de la ora 17.

