A făcut-o lată! 

Distribuie articolul

Un bărbat din Tecuci a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a furat o mașină și a făcut circ cu Poliția de față. El este acuzat de trei infracțiuni: furt calificat, conducere fără permis și refuz de recoltare a probelor de sânge.

”Poliţia Municipiului Tecuci a fost sesizată de o femeie de 63 ani, cu privire la faptul că în cursul nopţii, din curtea unei societăţi comerciale, a fost sustras un autoturism.  Autovehiculul  în cauză fusese depistat  în jurul orei 01.30, pe raza localităţii Valea Mărului, de poliţiştii din comună, la volan aflându-se un bărbat de 33 ani  din municipiul Tecuci. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Şoferul a fost condus la spital pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat recoltarea”, se arată într-un comunicat al Poliției județului Galați.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Distribuie articolul

You May Also Like