Aproape 980 de elevi vor susține, de luni, 21 august, a doua sesiune de bacalaureat, la Galați. În premieră, examenul va debuta cu probele scrise, competențele orale fiind programate după 25 august. Cei mai mulți înscriși sunt dintre cei care nu au luat bacalaureatul în vară, dar mai sunt și mulți din alte promoții, aflați la a treia sau a patra încercare.
Au fost stabilite patru centre de examen pentru probele scrise la a doua sesiune a bacalaureatului: e vorba de Liceul Teoretic “Dunărea”, la care sunt arondate 11 unități de învățământ din municipiul și județul Galați, Colegiul Tehnic “Radu Negru” (7 unități de învățământ), Liceul Tehnologic de Transporturi Căi Ferate Galați (6 licee și colegii) și Colegiul Național “Spiru Haret” (unde sunt arondate 8 unități de învățământ din Corod, Tecuci, Cudalbi și Ivești). Până acum nu au fost semnalate cereri pentru condiții speciale. Luni, 21 august, va fi proba scrisă la Limba și literatura română, miercuri se vor da examene la Istorie și Matematică, pe 24 august candidații vor susține Proba la alegere a profilului și specializării.
Competențele orale vor debuta pe 25,28 august cu limba și literatura română, și vor continua pe 30-31 august – competențele digitale și 30-31 august – limbile străine. Candidații vor afla rezultatele în prima zi a lunii septembrie și tot atunci vor putea depune și contestații. Cei care sunt la a treia încercare de a lua examenul de maturitate trebuie să plătească pentru fiecare probă. Astfel, proba orală costă 26,4 lei/candidat iar cea scrisă 51,64 lei/ candidat.