A avut zile: un bărbat a scăpat cu viață după ce a căzut într-o groapă de doi metri adâncime

Distribuie articolul

Un bărbat de aproximativ 40 de ani a căzut într-o groapă semnalizată defectuos de pe strada Oltului din orașul Galați. Accidentul s-a produs joi seara în apropierea unui supermarket, într-o zonă prost luminată în care se desfășoară o lucrare.

Potrivit unor surse medicale, bărbatul a căzut într-o groapă de aproximativ doi metri adâncime dar a avut noroc deoarece nu a s-a rănit foarte grav. În momentul în care a fost scos din groapă de un echipaj al Serviciului de Ambulanță, el era conștient. Imediat după ce a ajuns pe mâna medicilor, aceștia au stabilit că victima a suferit un traumatism în zona lombară și a fost transportată la Spitalul de Urgență din Galați pentru verificări suplimentare.

O anchetă începe vineri pentru a se stabili cine efectuează lucrarea de pe strada Oltului din orașul Galați și dacă perimetrul șantierului a fost marcat corespunzător. Dacă în urma anchetei vor fi descoperite nereguli, firma care execută lucrarea ar putea fi sancționată.

Distribuie articolul

You May Also Like