2018: Ministerul Sănătăţii va demara primul program de depistare precoce a cancerului la sân

Distribuie articolul

„Pentru prima oară, la începutul anului 2018, în România va fi demarat Programul pilot de depistare precoce a cancerului de sân, care beneficiază de finanţare europeană nerambursabilă în valoare de 21 milioane euro.(…) Programul de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de sân se va derula pe o perioadă de 5 ani şi presupune testarea a peste 30.000 de femei, dintre care jumătate aparţinând categoriilor vulnerabile din punct de vedere socio-economic: zone defavorizate, mediu rural, şomere, grupuri etnice vulnerabile.Proiectul va acoperi patru regiuni de dezvoltare, Nord Vest şi Vest, respectiv Nord Est şi Sud Est”, transmite ministerul Sănătăţii  printr-un comunicat de presă.

Se pare că vor fi asigurate GRATUIT servicii de screening prin testare mamografică, evaluări ecografice ale leziunilor mamare incipiente depistate, biopsierea şi confirmarea anatomopatologică a leziunilor suspecte, respeciv preluarea în tratament a pacientelor confirmate cu leziuni mamare incipiente.

„Acest program pilot va furniza ghiduri şi protocoale de testare, diagnostic şi tratament ale cancerului de sân, va pregăti personal medical şi va dezvolta infrastructura, astfel încât să putem extinde testarea la nivel naţional. Vom putea, astfel, să furnizăm un program naţional consolidat care să asigure accesul egal şi echitabil tuturor femeilor la servicii de depistare şi diagnostic de calitate. Dezvoltarea şi consolidarea serviciilor şi intervenţiilor preventive reprezintă o prioritate a Ministerului Sănătăţii inclusă în Programul de guvernare, în scopul îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei şi a calităţii vieţii”, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

Distribuie articolul

You May Also Like