O stradă din orașul Galați, închisă până anul viitor

Distribuie articolul

O stradă din orașul Galați va fi închisă până anul viitor. Este vorba despre strada Ioan Nenițescu din zona Pieței Centrale. Acolo, Primăria Galați face lucrări de modernizare a infrastructurii.
Începând de luni, 14 iunie, este interzisă circulația mașinilor pe strada Ioan Nenițescu. Restricțiile vor fi în vigoare până pe 24 ianuarie, anul viitor, anunță autoritățile care au stabilit rutele ocolitoare.


„Rutele ocolitoare recomandate pe durata executării lucrărilor de reabilitare sunt str. Democrației – str. Mihai Eminescu și str. Sf. Spiridon – str. Mihai Eminescu.Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier rugăm conducătorii auto și pietonii să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor. Precizăm că semnalizarea rutieră poate suferi modificări, în funcție de natura lucrărilor. Atragem atenția că mutarea/deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize, dispozitive de semnalizare rutieră) se pedepsește conform prevederilor legislației în vigoare”, anunță Biroul de Presă al Primăriei Galați.

Foto:realitateadeGalati.ro


Distribuie articolul

You May Also Like