Zona centrală a orașului Galați, blocată de ceremonii. Restricțiile de trafic vor afecta și traseele Transurb

Distribuie articolul

Noi restricții de trafic în orașul Galați. Joi, 29 noiembrie, în intervalul orar 18.45 – 20.00 se va bloca circulația pe strada Domnească, între străzile Gării și Dimitrie Bolintineanu, pentru a face loc unei procesiuni. Participanții la Pelerinajul Luminii vor merge de la Catedrala Arhiepiscopală până la biserica „Sf. Andrei” a Seminarului Teologic. Tot joi, de la ora 20.00 până la miezul nopții circulația auto va fi interzisă pe strada Domnească, în zona Universității Dunărea de Jos. Șoferii vor fi nevoiți să ocolească pe străzile Navelor, Portului, George Enescu, Dogăriei și Gării.

Afectate vor fi și mijloacele de transport în comun care circulă pe strada Domnească.

„În data de 29 noiembrie, în intervalul orar 19.45 – 23.30, troleibuzele vor întoarce în Centru. Totodată, traseele de autobuz 11 și 15 vor intra pe strada Traian, iar la retur vor respecta graficul normal: 11 – pe strada N. Bălcescu, iar 15 – pe strada Traian. Traseele de autobuz 10, 24, 26, 29 și 34 nu sunt afectate, acestea urmând să circule conform diagramei de transport. Celelalte trasee de autobuz vor avea rute ocolitoare (str. Portului, str. Dogăriei. str. Ana Ipatescu etc.) conform indicațiilor agenților de circulație”, a anunțat Biroul de Presă al Primăriei Galați.

Alte ceremonii dedicate Zilelor Orașului, Zilei Naționale a României și Centenarului Marii Unirii se vor desfășura pe 30 noiembrie și pe 1 și 2 decembrie. Ca urmare, în weekend vor fi închise Faleza Superioară și porțiuni importante din străzile Brăilei și George Coșbuc.


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns