Vin „vremuri grele” pentru șoferii fără ITP și RCA

Distribuie articolul

Potrivit celor mai „proaspete” informații din zona asigurărilor auto, se pregătește o nouă modificare a Codului Rutier. Un proiect legislativ propune adăugarea în legislația specifică a unei noi situații în care poliția poate dispune suspendarea înmatriculării.

Suspendarea înmatriculării unui vehicul ar urma să se producă, nu doar în cazul în care inspecția tehnică periodică (ITP) a unui autovehicul nu a fost efectuată la timp sau este anulată, ci și în cazul în care asigurarea de răspundere civilă (RCA) nu mai este valabilă.

Înregistrarea suspendării înmatriculării și încetarea acesteia se vor baza pe datele

furnizate de Registrul Auto Român și Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, conform unui protocol stabilit.

Totodată, pentru a preîntâmpina reacțiile șoferilor care spun că nu circulă foarte des cu automobilul și de aceea nu își fac ITP-ul la timp, există și în acest sens o modificare: șoferii vor fi atenționați dacă trec trei ani fără ca mașina să aibă ITP sau asigurare, iar autoturismul va fi radiat din circulație.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: