PMP a votat pentru o „dreaptă” autentică alături de USR și Forța Dreptei!

Distribuie articolul

 

 

La propunerea Consiliului Executiv Naţional, Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară a votat marți, 24 octombrie, pentru crearea unei alianţe politice cu USR şi Forţa Dreptei. Decizia a fost votată cu unanimitate de către structura naţională de conducere a PMP, iar preşedintele Eugen Tomac a fost mandatat să reprezinte PMP în relaţia cu cele două partide.

„În ciuda încercărilor de a destructura acest partid, PMP nu a dispărut şi nu va dispărea. Am trecut printr-o perioadă plină de atacuri fără precedent, din foarte multe direcţii, dintr-un raţionament simplu – PMP există, într-o scenă politică în continuă schimbare. Nici PSD şi nici PNL nu mai sunt ce au fost, dar noi am rămas o constantă. O alianţă de dreapta este singura soluţie pentru România. Este un proiect curat, un proiect corect, un proiect care oferă românilor o variantă echilibrată la ceea ce ne oferă alianţa neputinţei, formată din cele două partide de la guvernare“, a declarat preşedintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac.

La Galați, după cum bine se știe, anul acesta, o parte a organizației județene, în frunte cu „fazanul” Cătălin Cristache, s-a cuibărit pe la socialiști, acolo unde au scuipat ani la rândul. S-au vândut pentru un post de directoraș și poate unele posturi viitoare. Caractere…


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: