Se mișcă Vrancea. În noaptea de marți spre miercuri, aparatele de înregistrare a cutremurelor de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului au înregistrat două mișcări ale scoarței terestre. Nu este niciun motiv de îngrijorare, anunță specialiștii.
Este vorba despre seisme cu magnitudinea de cel puțin 3 grade pe scara Richter. Marți, la ora 21.06 un seism cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter a fost înregistrat la adâncimea de 64 de kilometri. Cel de al doilea cutremur a avut loc miercuri la ora 3.29. S-a produs la adâncimea de 78 de kilometri și a avut magnitudinea de 3,3 grade. Mișcarea scoarței terestre nu a produs pagube și a fost simțită foarte puțin la Galați și Brăila.
Specialiștii spun că mișcările scoarței terestre sunt normale. Vrancea este o zonă activă seismic în care se acumulează energie și, doar la intervale lungi de timp, se poate produce un cutremur mare.