Mare atenție ce vin cumpărați! Inspectorii ANAF și cei de la Direcția Agricolă din Galați au descoperit în depozitele unui distribuitor local de băuturi alcoolice mii de litri de vin contrafăcut, fabricat în Bulgaria. Alte loturi consistente de vin contrafăcut au mai fost descoperite în județele Buzău și Neamț, informează Ministerul Agriculturii. În total, din cele trei județe au fost retrase din vânzare aproape 30.000 de litri de vin bulgăresc contrafăcut. Echipele de control au aplicat amenzi contravenționale în valoare de peste 80.000 lei și au sesizat Poliția Economică. Rezultatele de laborator făcute la solicitarea Ministerului Agriculturii au confirmat prezența apei exogene și a alcoolului de altă origine decât cel provenit din fermentația mustului de struguri, ceea ce reprezintă elementele infracțiunii de falsificare a vinurilor, conform Legii viei și vinului. În continuare, Inspectorii ANAF și cei de la Ministerul Agriculturii monitorizează toate loturile de vin din Bulgaria existente pe piața românească.
You May Also Like
Puzzle macabru: mai multe bucăți din cadavrul unui fost polițist local au fost găsite îngropate într-o curte și ascunse în podul casei
Mihai Petrescu
Comentariile sunt închise pentru Puzzle macabru: mai multe bucăți din cadavrul unui fost polițist local au fost găsite îngropate într-o curte și ascunse în podul casei
Percheziții la Galați: polițiștii de frontieră au descoperit o mașină de lux furată din Marea Britanie
Melania Groza
Comentariile sunt închise pentru Percheziții la Galați: polițiștii de frontieră au descoperit o mașină de lux furată din Marea Britanie