Vara începe cu vreme rea. În primele zile ale sezonului cald, va ploua abundent în cea mai mare parte a țării. Asta strică socotelilor celor care intenționau să se bucure de ziua liberă de pe 1 iunie sau care doreau să meargă la terasele de-abia deschise.
Potrivit reprezentanților Administrației Naționale de Meteorologie, episodul de vreme rea va ține aproximativ trei zile. Asta înseamnă că va ploua până miercuri, iar temperaturile vor fi destul de scăzute pentru această perioadă a anului.
La Galați, termometrele vor arăta cel mult 19 grade, luni, în jur de 16 grade, marți, și 20 de grade, miercuri. Va ploua în reprize, iar meteorologii au emis o avertizare de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate. Atenșionarea este valabilă până miercuri, la ora 23.00.
„În cea mai mare parte a țării, vor fi perioade, în special după-amiaza și seara, cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină și vijelii. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de peste 15…25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp”, au anunțat cei de la ANM.
După perioada cu vreme rea, temperaturile vor crește rapid, depășind nivelul de 30 de grade Celsius.