Vara aceasta, „Dăruiește o zi de tabără unui copil!”

Distribuie articolul

Fundația Inimă de Copil a lansat campania „Dăruiește o zi de tabără unui copil!”. Taberele sunt destinate copiilor provenind din familii defavorizate, copiilor și tinerilor cu dizabilități, dar și copiilor cu rezultate școlare deosebite din programul „Un sat, un copil!”.

În urma acestei campanii reprezentanții fundației speră ca 100 de copii, din familii sărace, să meargă într-o tabără de vară.

„Mi-ar plăcea tare mult în tabără, m-aș bucura de toate lucrurile pe care le-am face pentru că nu am mai fost niciodată la munte”, ne spune Adina, o fetiță de 10 ani.

Au început cu 7 și au ajuns la 100 de copii anual!

Taberele Inimă de Copil sunt organizate între 1 iulie și 15 august, în șase serii și sunt gratuite pentru copii. Proiectul nu s-ar putea derula fără sprijinul dezinteresat al unor companii și binefăcători care, la rândul lor, înțeleg și se implică activ, sufletește și financiar în acest proiect.

„Eu nu am mai fost în tabără. Îmi doresc sa fie la fel de distractiv cum povestesc ceilalți copii”, spune emoționat Mihai, un băiețel de 8 ani.

„Ar fi pentru prima dată când aș merge la munte. Și aș vrea să mă plimb prin pădure, să culeg flori, să văd o cascadă și să mă tăvălesc pe iarbă. O să mă bucur de lucrurile noi pe care o să le văd”, povestește Andreea, de 12 ani.

Puteți ajuta direct prin donații, prin sistemul PayPal. Este simplu și accesibil oricărei persoane din țară sau străinatate care deține un card Visa sau Master. Accesând butonul Donate din colțul din dreapta al paginilor noastre http://www.inimadecopil.ro/ cu precizare mesaj – TABĂRĂ sau prin transfer bancar în contul Fundației Inimă de Copil – Cod IBAN RO98RNCB0141032886400001, deschis la BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, sucursala Galați.

Fundația Inimă de Copil a fost înființată în decembrie 1996 în Galați, România. Viziunea Inimă de Copil continuă să devină realitate, iar numărul de copii ajutați a crescut an de an.

Distribuie articolul

You May Also Like