Vânt din pupa pentru industria navală gălățeană: zeci de milioane de euro, investiții atrase

Distribuie articolul

Unul dintre „pilonii” economiei gălățene care se dezvoltă constant, prin construcția de nave maritime de calitate, aduce contracte internaționale nenumărate.

Numai pentru acest an, Grupul Damen Shipyards a anunțat că are planificate investiții de 28 de milioane de euro la şantierul naval Damen Galaţi.

Ba mai mult, reprezentanții grupului olandez au precizat că la subsidiara din Galați se lucrează din plin și au precizat că nu va pleca din România, chiar dacă se află într-un litigiu major cu statul, privind şantierul Damen de la Mangalia.

Potrivit informațiilor economice prezentate prima dată pe profit.ro, Damen a dat România în judecată la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Viena, cerând rezilierea acordului de asociere încheiat în 2018, prin care statul român a devenit acţionar majoritar (51%) al companiei Damen Shipyards Mangalia SA.

Damen a emis notificare de reziliere a acordului din 2018, către Şantierul Naval 2 Mai SA, încă din august anul trecut, cerând şi despăgubiri de jumătate de miliard de euro. Acordul de asociere prevede acordarea de despăgubiri dacă înţelegerea ia sfârşit din culpa uneia dintre părţi. Motivul de reziliere invocat de olandezi a fost acela că, printr-o lege adoptată de Parlament la finalul lunii iunie 2023, companiile aflate în situaţia specială a Damen Shipyards Mangalia, cu acţionar majoritar de stat, dar cu control operaţional privat, nu mai sunt exceptate de la legislaţia locală a guvernanţei corporative a întreprinderilor publice.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: