ROMATSA și-a dat avizul pentru Aeroportul Galați- Brăila!

Distribuie articolul

 

 

E oficial. Vom avea Aeroport!

Chiar dacă primirea acestui aviz s-a prelungit cumva mai mult decât se așteptau autoritățile gălățene, acesta a fost dat zilele trecute după mai multe serii de analize și studii ce au vizat infrastructura zonei, circulația vântului, a păsărilor etc.

Avizul face referire la caracteristicele generale ale aeroportului, la amplasamentul acestuia dar și la configurația elementelor privind traficul aerian, a afirmat în cadrul unei conferințe de presă președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Acesta, prezent alături de europarlamentarul Dan Nica, primarul Galațiului Ionuț Pucheanu dar și proiectanții obiectivului, a mai spus că Aeroportul Internațional Galați – Brăila, care este deja inclus în Masterplanul de Transport, va fi amplasat între comunele Braniștea, Slobozia Conachi și Tudor Vladimirescu.

„Aeroportul se va întinde pe o suprafață de 250 de hectare, la care se vor adăuga alte 115 ha pentru extinderea aeroportului și dezvoltarea unor viitoare investiții publice sau private.

Aeroportul va cuprinde un terminal de pasageri (parter + etaj), cu turn de control integrat și o suprafață construită de peste 15.000 mp. Suprafața desfășurată a întregului terminal va fi de 28.500 mp, iar într-o oră de vârf va putea deservi până la 860 de pasageri.

 De asemenea, aeroportul va dispune de un terminal cargo, situat în partea de nord a celui de pasageri și va avea o suprafață de 5.460 mp.

Pista va avea o lungime de 3.500 de metri și o lățime de 60 de metri având aceiași parametri cu aeroporturile Otopeni, Timișoara și Constanța, și va putea deservi aeronave de mediu și lung curier. Capacitatea de parcare a aeronavelor va fi de opt până la 22 de poziții, în configurația maximă a terminalului.

Conform studiilor de trafic, aria de captare a Aeroportului Internațional Galați – Brăila are potențialul de a ajunge în timp la  un trafic de un milion de pasageri, anual. Se are în vedere, cu preponderență, pasageri din zona Galați-Brăila, Vrancea dar și Republica Moldova sau Ucraina.

Nu a fost ușor, pentru că dincolo de ceea ce ține de activitatea aeroportului, de gestionarea traficului aerian, este și partea de conexiune la utilități, la rețeaua rutieră, asta pentru a nu mai vorbi de  studiile tehnice – topografice, geotehnice, arheologice hidrogeologice, de mediu, hidrologice.

Până la sfârșitul acestui an și  începutul anului viitor urmează a fi definitivat studiul de fezabilitate iar apoi să intrăm în etapele următoare, privind stabilirea surselor de finanțare și organizarea licitațiilor de execuție a proiectului”, a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea.

Proiectul aeroportului, inspirat ca arhitectură din identitatea dunăreană a zonei, cuprinde pe lângă elemente de tehnologie de ultimă oră și o generoasă zonă verde și de relaxare, inclusiv o noutate, un spațiu expozițional.

Investiția se ridică la aproximativ 500 milioane de euro, lucrările urmând să dureze doi, trei ani.

 


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: