„Va fi un an complicat dar îmi doresc ca toți fermierii să-și poată dezvolta activitățile”

 

 

Directorul executiv al Direcției pentru Agricultura Județeană (DAJ) Galați, Nelu Costea, ne-a declarat că protestul fermierilor este bine întemeiat iar solicitările, mare parte din ele sunt realiste.

„Din nefericire pentru ei se suprapun doi factori importanți, și anume seceta ce ne-a dat mari bătăi de cap in ultimii cinci ani și războiul din Ucraina ce are un rol semnificativ în posibilitățile fermierilor în a-și comercializa produsele la prețuri rezonabile. În ultima perioadă, fermierii se confruntă cu costuri foarte mari atât la combustibili cât și pentru RCA, licențe de operare in transport etc. Toate acestea se răsfrâng în prețurile finale.”, a mai spus Nelu Costea.

Anul trecut, fermierii au primit pentru fiecare kilogram de grâu vândut aproximativ 1 leu, și chiar sub un leu, până la 0,85, în timp ce la porumb, pentru fiecare kg s-a primit 0,80.

Pentru acest an, directorul DAJ Galați, Nelu Costea spune că este aproape imposibil de anticipat ce prețuri vom avea la cereale, chiar din cauza factorilor amintiți mai sus.

Numai puțin adevărat este faptul că pe lângă factorii climatici și efectele războiului din Ucraina avem un 2024 greu încercat inclusiv din punct de vedere politic.

„Îmi doresc, evident să fie un an bun pentru toți fermierii pentru a putea să-și dezvolte activitățile”, a concluzionat directorul DAJ Galați, Nelu Costea.

Ai putea fi interesat și de: