Anunț cu privire la Programul Rabla Local 2023

Distribuie articolul

Ieri, Primăria municipiului Galați a postat un anunț în privința documentelor care atestă eligibilitatea și finanțarea, aferente Programului Rabla Local 2023, prin urmare, în urma depunerii de către persoanele fizice, 26 de cereri au fost admise și alte 8 au rost respinse.

Persoanele pot verifica acest status pe site-ul Primăriei municipiului Galați, iar cele ale căror cereri au fost declarate admis, sunt obligați ca în 30 de zile să depună următoarele documente pentru completarea dosarului: certificatul de distrugere care să menţioneze că autovehiculul uzat conţine componentele esenţiale, act emis de un centru autorizat de casare/colectare autovehicule uzate; – dovada radierii din evidenţele fiscale ale UAT Galaţi; – certificatul de radiere din circulaţie, dar nu mai târziu de 5 zile de la data radierii din circulaţie.

De asemenea, persoanele care se regăsesc în listă cu statusul dosar respins, pot să depună contestație în termen de 10 zile.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: