UPDATE: Violator de copii, căutat de poliție 

Distribuie articolul

UPDATE 3: A fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 zile pe numele bărbatului acuzat că a agresat-o sexual o fetiță de 10 ani.

————-

UPDATE 2: Bărbatul de 39 de ani, din Brăila, bănuit de comiterea agresiunii sexuale din această dimineață, de la Galați, a fost reținut și va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, în această seară. Surse apropiate anchetei susțin că are antecedente penale. (IPJ GALAȚI)

——————-

UPDATE: A fost capturat agresorul sexual al fetiței de 10 ani. Suspectul a fost prins la Brăila și urmează să fie audiat la Poliția din Galați.

——————

Polițiștii gălățeni caută un bărbat bănuit că, în ziua de 12 martie, în jurul orei 08.00 ar fi agresat sexual o fetiță de 10 ani,  în scara unui bloc din municipiul Galați. Persoanele ce pot oferi informații care să conducă la identificarea acestuia sunt rugate să sune la numărul unic de urgență – 112 sau să anunțe, de îndată, cea mai apropiată unitate de poliție.

La data de 12 martie a.c., în jurul orei 08.00, în timp ce se deplasa pe strada Brăilei din municipiul Galați, o fetiță de 10 ani a fost abordată de un bărbat necunoscut, care a condus-o în scara unui bloc unde a agresat-o sexual.

Semnalmentele agresorului: vârsta 35 – 40 ani, constituție solidă, ten măsliniu. Bărbatul era îmbrăcat cu o geacă din material textile de culoare gri, pantalon, de asemenea din material textile, de culoare maro și pe cap purta un fes de culoare neagră.

Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la identificarea bărbatului, sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Distribuie articolul

You May Also Like