Fostul primar al Tecuciului, acuzații de corupție. DNA l-a trimis în judecată pentru fraude cu fonduri europene

Distribuie articolul

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: ȚUCHEL GERHARDT DANIEL, la data faptei primar al municipiul Tecuci, județul Galați, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, RADOVEI DĂNUȚ PETRICĂ și MITRUȚ NARCIZA, la data faptelor viceprimar, respectiv secretar al municipiului Tecuci, județul Galați, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2013, inculpatul Țuchel Gerhardt Daniel, primar al municipiului Tecuci, beneficiind de ajutorul celorlalți doi inculpați, a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false și incomplete în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemei de plată unică pe suprafață.

O parte din documentele false depuse la A.P.I.A., printre care și o hotărâre de Consiliu Local, au fost emise și semnate de ceilalți doi inculpați. Prin aceste demersuri, primăria municipiului Tecuci a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 155.838 lei, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Radovei Dănuț Petrică și Mitruț Narciza. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galați cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

(SURSA: DNA)

Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *