UPDATE: Nor misterios deasupra Combinatului

Distribuie articolul

UPDATE

Un nor roșiatic, de dimensiuni impresionante, a întunecat cerul, în această dimineață, deasupra Combinatului Siderurgic din Galați. Lumea a intrat în panică, mai ales că aerul avea un miros ușor înțepător. Zeci de fotografii cu norul uriaș au fost postate de internauți pe rețelele de socializare. S-au făcut numeroase speculații pe marginea apariției misteriosului nor. Unii au spus că este accident în combinat, alții au vorbit despre o evacuare controlată. S-a vehiculat și ipoteza că vântul a ridicat praful de zgură.

După aproape 4 ore de la apariția norului roșiatic, oficialii ArcelorMittal au venit cu o explicație.

”Acest fenomen, adică norul roșiatic pe care l-ați văzut, a apărut în urma deversării controlate a unui vagon cu fontă lichidă într-un bazin tehnologic. Operațiunea s-a efectuat întrucât vagonul cu fontă care venea direct de la furnal nu a putut fi primit de Oțelărie, din cauza altor manevre, și se procedează la deversarea acestuia într-un bazin, pentru a nu se pierde fonta. Ulterior, aceasta este retopită și introdusă în circuitul tehnologic”, au precizat reprezentanții combinatului siderurgic.

Reprezentanții Agenției de Protecția Mediului și ai Gărzii de Mediu din Galați au declarat că norul format deasupra platformei siderurgice nu a poluat atmosfera.

Ciudat este faptul că un nor identic ca dimensiuni și culoare a putut fi observat și anul trecut, deasupra combinatului, fix la aceeași dată, 21 septembrie. Ce coincidență!

 

——————————–

Un nor roșiatic, de mari dimensiuni, a fost observat în această dimineață, deasupra Combinatului Siderurgic din Galați. Norul a fost fotografiat și postat de internauți în mediile online. Am încercat să luăm legătura cu oficialii ArcelorMittal Galați, pentru a ne lămuri ce s-a întâmplat, însă, până acum, nu ne-a răspuns nimeni. O reacție oficială este așteptată și de la Agenția de Protecția Mediului și Garda de Mediu. Vom reveni.

Distribuie articolul

You May Also Like