Uneori legiferăm ca să ne aflăm în treabă. Azi- PSD și PNL

Distribuie articolul

Senatorii au adoptat un proiect de lege ce la prima vedere pare de bun simț. Dacă îl iei la răsfoit , te minunezi de câte nefăcute găsești pe-acolo. Oamenii aceștia, senatorii socialiști și liberali ce au inițiat acest proiect sunt garantat rupți de orice urmă de realitate ca să nu mai vorbim că le cam dau logica pe-afară.

Ce spun ei?

„Fumatul interzis pentru minori pe stradă, în școli și pe o rază de 200m în jurul lor.”

În primul rând, e cam de râsul curcilor să vii tu să legiferezi ceva ce deja există în regulamentele interne ale unităților de învățământ și aici ne referim la interiorul școlilor. Pentru că e la mintea oricui că nu se poate fuma în școală, chiar dacă, unii profesori își mai permit acest lux în curțile interioare.

În apropierea acestora. Bun. Va veni poliția locală la un grup de tineri ce pufăie pe repede-nainte într-o pauză de cinci sau zece minute cu ruleta, nu? Sunt 203 metri să trăiți! Nu mă poți amenda! Dar, oricum se cam bat cap în cap pentru că ideea principală e că nu pot fuma în locurile publice (toate) după care vii cu metrajul ca la Pristanda!

Proiectul de lege prevede „interzicerea consumului de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, mijloace de transport, autogări, gări și aeroporturi de stat și private și în unitățile de învățământ public sau privat, precum si pe o raza de 200 m în jurul acestora”.

Amenzile vor fi între 100 și 500 de lei, asta bineînțeles dacă va fi adoptat. Dar eventualele amenzi vor fi suportate, evident de părinți. Deci, victima finală a acestei utopii este părintele și nu minorul.

Unele zone din cele enumerate mai sus sunt oricum interzise pentru toți fumătorii, indiferent de vârstă. Fumatul în autobuz, de exemplu, într-o sală de spectacole sau în aeroport este strict interzis indiferent ca ai 17 ani sau 71!

Ce legi mai aruncă Mama mare de la PSD&PNL în spațiul public? Par a fi desprinse din anul 1990, atunci când apărea Iliescu, Dinescu și Roman și se îndemnau unul pe altul: „Fă-te că muncești!”

În expunerea de motive a proiectului de act normativ, inițiatorii (PSD și PNL) precizează că, potrivit unui studiu efectuat de Agenția Națională Antidrog, există motive de îngrijorare cu privire la consumul de tutun, alcool si droguri în rândul tinerilor.

„Văzând legislația națională în domeniul ordinii publice, constatăm ca Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice sancționează contravențional consumul de alcool de către minori, însă aceasta lege și nici alta nu sancționează în niciun fel consumul de tutun (fumatul în rândul minorilor) „, explică inițiatorii.

E de noaptea minții. Adică gașca asta de senatori PSD și PNL „au văzut legislația”- e maxim de prostie! Ca și cum se uitau după doamne pe stradă(sic!) s-au gândit că n-ar fi rău să ce? Să nu mai deranjeze ordinea și liniștea publică țâncii ce fumează!

Bre, terminați cu prostiile!


Distribuie articolul

You May Also Like