Ultraj la polițiști

Distribuie articolul

Un bărbat din Galați a fost plasat în arest la domiciliu, sub acuzațiile de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„Polițiștii Secției 3 Poliție Galați au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că în  parcarea unui bloc, de pe strada Oțelarilor, se află mai multe persoane care ascultă muzică la volum ridicat, deranjând locatarii imobilului.

Polițiștii au mers imediat la adresa indicată, dar la vederea acestora, persoanele in cauză au fugit, fiind depistat la fața locului un bărbat, de 32 de ani, care a fost condus la sediul poliției.

La scurt timp, aici s-au prezentat doi bărbați din anturajul acestuia, unul dintre ei, de 38 de ani, adresând cuvinte și expresii jignitoare polițiștilor. Acesta a fost imobilizat și condus în sediul poliției, ocazie cu care i-a amenințat pe polițiști cu acte de violență”, informează IPJ Galați.

Cauza a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, procurorul dispunând reținerea persoanei respective, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În cursul zilei de astăzi, bărbatul a fost prezentat instanței, care a dispus măsura preventivă a arestării la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile. Magistrații Judecătoriei Galați au considerat că inculpatul nu prezintă pericol public și poate sta în arest acasă.

Distribuie articolul

You May Also Like