Parcul “EscapeLand” din Pădurea Gârboavele este o atracție mare în rândul gălățenilor, dar nu numai. Acesta a fost vizitat de 12.000 de persoane,venind chiar și din județele apropiate. Din păcate, parcul de aventură se va închide în scurt timp, iar oamenii mai pot merge începând cu ziua de astăzi și până duminică.
În momentul de față, se lucrează la un proiect de extindere a parcului cu un bob suspendat, locuri de joacă pentru cei mici și piste de biciclete de peste cinci kilometri.
În perioada sezonului rece, parcul va fi închis și se va lucra la întreținerea și îmbunătățirea echipamentelor existente, pentru a asigura o siguranță cât mai mare, vizitatorilor din primăvara 2024, când va fi deschis “EscapeLand”.