Trei mari proiecte de infrastructură, aprobate de Consiliul Local Galați

Distribuie articolul

Ne modernizăm de ne ia naiba! Primăria Galați a anunțat că ne dau târcoale trei mari proiecte de infrastructură. Deși nu este clar dacă există bani-suma totală este de 121 de milioane de lei iar finanțarea va fi din fondurile europene, împrumutul bancar sau/și bugetul local-chestiile au fost aprobate de consilierii locali. Cine s-ar împotrivi progresului într-o comunitate mai puțin obișnuită cu acest tip de investiții, mai ales că se apropie alegerile locale și parlamentare.

Primul proiect vizează modernizarea străzilor Traian Vuia, Henri Coandă și George Coșbuc, pe tronsonul cuprins între str. Henri Coandă-str. Al. Măcelaru. Totul va costa 104.692.835 lei, sursa de finanțare fiind UE.

„Documentația prevede lucrări de modernizare a străzilor menționate, pe o lungime de 2.594 metri. Lucrările presupun în principal: realizarea unei structuri rutiere cu straturi asfaltice noi, realizarea unor noi locuri de parcare, reamenajarea trotuarelor, crearea de noi piste pentru bicicliști, refacerea trotuarelor, amenajarea intersecțiilor, montarea de mobilier stradal nou, coșuri de gunoi, bănci, panouri de informare, adăpost pentru biciclete, jardinieră decor pentru plante, grilaj de protecție pentru arbori etc. Lucrările la liniile de tramvai presupun: modernizarea integrală a infrastructurii și suprastructurii căii de tramvai; montare de amortizoare  de zgomote și de vibrații; montare șine de tramvai cu prindere directă; fider –rețea de alimentare cu energie electrică a liniei de tramvai; înlocuirea liniei de tramvai prin realizarea de lucrări atât la calea de rulare, cât și la rețeaua de alimentare; peroane noi și schimbătoare  de cale noi. În proiect mai este prevăzută și înlocuirea parțială a conductelor de apă cu durata expirată și a conductelor a căror durată expiră în următorii 10 ani. Proiectul cuprinde și alimentarea cu energie electrică a sistemului de iluminat public; rețea de canalizație  pentru rețelele electrice de distribuție de joasă tensiune; rețea canalizație pentru distribuție rețele de fibră optică, telefonie și tv; instalații pentru protecția contra tensiunilor accidentale de atingere”, a anunțat Biroul de presă al Primăriei Galați.

Alte 4.730.214 de lei, Primăria vrea să bage în proiectul „Modernizare str. Domnească între str. Brăilei si str .Gamulea”. În documente lucrurile arată în felul următor:

„Proiectul presupune realizarea unor lucrări de: modernizare și reabilitare a trotuarelor cu pavaje executate din dale de piatră naturală (granit) pe placă de beton; înlocuirea mobilierului urban cu bănci din granit cu lamele din lemn și coșuri de gunoi din granit; reabilitarea rețelelor electrice exterioare și a iluminatului; reabilitarea spațiilor verzi și dotarea cu sisteme de irigații automatizate; amenajare peisagistică urbană și arhitecturală în concordanță cu  amenajarea peisagistică din zona centrală (Potcoava de Aur-pasaj Dunărea-limita bl. P-uri); introducere canalizații subterane pentru coborârea  rețelelor de curenți slabi”, am aflat tot de la Primăria Galați.

La final,  Primăria anunță un nou proiect în zona centrală a orașului pe strada Brăilei între strada Roșiori și Potcoava de Aur. În acest caz vorbim despre suma de 11.641.489 lei, bani din împrumut bancar sau de la bugetul local.

„Proiectul cuprinde realizarea lucrărilor de: modernizare și reabilitare a zonelor care vor fi transformate în scuaruri urbane, cu spații pentru socializare; înlocuire a mobilierului urban; reabilitare a rețelelor electrice și a iluminatului; reabilitare a spațiilor verzi și dotare cu sisteme de irigații performante; refacere a fântânii arteziene, inclusiv a instalațiilor și a echipamentelor hidraulice; amenajare peisagistică urbană și arhitecturală în concordanță cu amenajarea peisagistică din zona centrală (Potcoava de Aur – pasaj Dunărea – limita bl. P-uri); introducere canalizații subterane pentru coborârea rețelelor de curenți slabi; pistă pentru bicicliști. Lucrările propuse se vor realiza de la bordura de delimitare a carosabilului până la limita de proprietate a blocurilor de locuințe adiacente amplasamentului.”

Consiliul Local a aprobat joi, 30 august, proiectele menționate anterior. Rămâne ca planurile să nu se piardă iar prin licitații, contestații, mișculații, așa cum s-a tot întâmplat în ultimii 28 de ani.

Distribuie articolul

You May Also Like