Primarul Tecuciului, Lucian Costin a răspuns zilele trecute solicitărilor tot mai dese privind locurile de muncă și atragerea tinerilor în municipiu.
Edilul spune că se au în vedere patru obiective.
„Nu ne preocupă doar construirea de locuințe pentru tineri. Avem în vedere patru obiective clare prin care ne dorim atragerea tinerilor.
În primul rând, taxele locale pe clădirile nerezidențiale nu au crescut în acest an, ele păstrându-se la aceleași cote ca în 2025. Spațiile de depozitare, halele de producție, spațiile comerciale plătesc același nivel de depozitare. Iar asta, evident, este un sprijin pentru cei ce au afaceri în Tecuci.
Apoi, avem în vedere o strategie de a aloca loturi de teren de 2.000-4.000 mp, în zona unităților militare pentru concesiune. Cei ce doresc să dezvolte afaceri de depozitare sau prestări servicii, vor putea solicita la Primărie concesionarea acestor loturi, în urma cărora se vor crea noi locuri de muncă.
La finalul acestui an, va lua ființă la Tecuci, primul incubator de afaceri, pentru tinerii tecuceni, în zona unităților militare într-o clădire aflată în renovare. Atunci când clădirea va fi finalizată, tinerii vor putea dezvolta o afacere într-o locație unde nu vor plăti chirie iar Primăria le va asigura gratuit servicii juridice și de contabilitate. Tinerii vor trebui doar să vină cu ideea, iar dacă aceasta este sustenabilă, vor putea dezvolta afacerea pe 2-5 ani în clădirile municipalității, fără costuri.
Nu în ultimul rând, pregătim să depunem spre finanțare un proiect pentru înființarea primului Parc Industrial din Tecuci, pe o suprafață de aproximativ șase hectare, undeva în spatele Oborului, acesta urmând să fie conectat la viitoarea centură la care lucrăm.”
Lucian Costin este convins că aceste patru obiective din zona socio-economică a Tecuciului va duce la crearea unui număr consistent de locuri de muncă, bine plătite comparativ cu ceea ce avem în prezent pe piață.
„Pașii în economie nu se fac de pe o zi pe alta, se fac treptat, dar avem o strategie și asta este cel mai important. Cu răbdare le facem pe toate și sunt convins că Tecuciul va deveni competitiv în ceea ce înseamnă dezvoltarea economică.”, a adăugat primarul Lucian Costin.

