Țeapa de la plaja Dunărea a intrat pe ultima sută de metri

Distribuie articolul

Sau cel puțin așa sperăm noi. Peste opt zile expiră termenul dat „investitorilor” de la firma Karan Bussines & Finance SRL pentru plata redevenței și a garanției. Până pe 29 septembrie, băieții care promiteau luna, lacul și aquaparcul ar trebui să plătească garanția în valoare de 300.000 de lei și redevențele asumate prin contract, în valoare de 25.000 de lei/lunar. Dacă nu o fac, săptămâna viitoare Karan va deveni un vis urât.

Până în prezent, compania nu a plătit nici un leu. „Investitorii” au stat gratis la plajă toată vara și au încasat bani din biletele de intrare, din închirierea unor spații și din alte combinații. Cine nu ar vrea asemenea protecție socială?

Noi nu știm cine iese mai șifonat din toată povestea asta (Primăria sau investitorul) dar cu siguranță cetățeanul a fost luat, din nou, de prost. Primarul Ionuț Pucheanu i-a promis o minune de care s-a ales praful, Karan i-a luat banii la intrare și i-a oferit o covată pe post de piscină iar Compania Națională de Drumuri l-a pus să achite taxă de pod în drum spre litoral.

În mod normal, pe 29 septembrie, alde Karan vor fi rugați să-și strângă jucăriile și să plece acasă. În drum spre casă, ar fi bine să consulte un avocat pentru că Primăria va merge în instanță pentru a recupera prejudiciul. Noi ne-am luat bilete la circ.

Distribuie articolul

You May Also Like