Comisarii Autorității pentru Protecția Consumatorilor au încheiat sesiunile de prevenire și consiliere a operatorilor economici care activează în domeniul HoReCa, potrivit unui comunicat al
Tag: horeca
Sectorul HoReCa gălățean intră în „atenția specială” a Protecției Consumatorilor, în perioada următoare
Conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a solicitat comisarilor din întreaga țară să verifice dacă operatorii economici, care activează în sectorul HoReCa, dețin
Locuri de muncă la Galați, în industria metalurgică, tehnologia informației și comunicații, dar și în domeniul Horeca
273 locuri de muncă vacante sunt săptămâna aceasta în evidențele Agenției Județene pentru Ocupare și Formare în Muncă Galați.Peste 200 dintre locurile de muncă
HoReCa depune petiție pentru vacanța elevilor
Inițiatorii petiției sunt reprezentanții turismului care cer Ministerului Educației Naționale, zile libere pentru elevi în această lună, astfel încât aceștia să poată merge în
EDITORIAL/ Horeca. Și mai cum…?
Prin primăvara acestui an, cei din zona Horeca, fie ei angajatori, angajați sau cei ce prestează pe orizontală pentru societățile ce au ca obiect
George Stângă, președinte PNL Galați: Guvernul scutește industria HORECA de plata impozitului specific pentru încă 90 de zile!
Guvernul PNL s-a ținut de cuvânt și a venit în sprijinul industriei HoReCa printr-o măsură importantă, aceea a scutirii de la plata impozitului specific





