Superofertă la transportul public: Primăria Galați vrea să mărească numărul cetățenilor care beneficiază de reduceri și gratuități

Distribuie articolul

Primăria Galați a conceput o nouă schemă de reduceri și gratuități pentru călătorii Transurb. Conform documentului trimis consilierilor locali, municipalitatea vrea să acorde mai multe facilități în transportul public din orașul Galați. Pentru prima dată, pe lista cu persoane care au dreptul la abonamente la preț special apar gălățenii care câștigă salariul minim pe economie. „Persoanele care beneficiază de salariul minim pe economie de 1.900 lei brut/lună, abonament redus cu 75% pe o linie”, se arată în documentul redactat de Primăria Galați.

Rămân cu vechile facilități pensionarii, cetățenii fără venituri cu vârsta peste 65 de ani, persoanele fără handicap și șomerii. „persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 de ani și pensionarii care cumulează venituri din pensie de până la 1.900 lei brut/lună, abonament redus cu 98% pe o linie sau pe două linii; pensionarii care cumulează venituri din pensie cuprinse între 1.901 și 2.500 lei brut/lună, abonament redus cu 75% pe o linie; pensionarii care cumulează venituri din pensie cuprinse între 2.501 și 3.000 lei brut/lună, abonament redus cu 50% pe o linie; persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj, abonament redus cu 98% pe o linie”, scrie în proiectul de hotărâre care se va afla pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local.

Studenții și elevii vor avea și ei abonamente „sociale”, singura condiție fiind să nu depășească vârsta de 26 de ani. De asemenea, reprezentanții PNL încearcă să împună un amendament privind subvenţionarea abonamentului de transport ȋn comun pentru angajaţi, ȋn acord cu pragurile de subvenţie stabilite pentru categoriile de pensionari.  Altfel spus, la acelaşi prag al venitului, indiferent de forma de remuneraţie (salariu sau pensie), nivelul de subvenţie trebuie să fie identic.

Probabil, amendamentul liberalilor nu va trece dar celelalte facilități, în varianta propusă de Primărie, vor fi votate într-o veselie, reducerile și gratuitățile fiind aducătoare de voturi. Ședința Consiliului Local Galați este programată joi, 15 februarie, de la ora 14.00.

Distribuie articolul

You May Also Like