Stația de repompare Filești, prima modernizare integrală după 54 de ani


Stația de repompare Filești care alimentează cu apă peste jumătate din orașul Galați este reabilitată pentru prima dată de la inaugurare. Stația a fost construită în 1968.


Stația de la Filești este modernizată cu fonduri europene în valoare de 15 milioane de lei. Lucrarea presupune înlocuirea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, inclusiv instalațiile și rezervoarele.


„Stația de repompare Filești este supusă acum reabilitării integrale. Astfel, sunt reabilitate cele două rezervoare existente de mari dimensiuni (2 x 15.000 mc) din Stația Filești, fiind în derulare atât lucrări de construcții, cât și lucrări de instalații hidraulice. Rezervorul nr. 2 a fost deja finalizat și pus în funcțiune. Lucrările vizează în acest moment rezervorul nr.1”, anunță Biroul de presă al Primăriei Galați.


Lucrarea se desfășoară în etape și va fi gata anul viitor. Stația de repompare Filești alimentează cu apă cartierele Aurel Vlaicu, Siderurgiștilor Vest, Micro 14 (inclusiv Viaduct), I.C. Frimu, Filești, Micro 38, Micro 39A, Micro 39 B Micro 39C, Micro 40, Micro 13 B și Traian Nord.

Foto :monitoruldegalati

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns