SPORT/ Egal în Liga Florilor pentru handbalistele de la CSM Galați

Distribuie articolul


Astăzi, de la ora 10,30 , în Sala Sporturilor „Sepsi” din Sfântu Gheorghe, handbalistele de la CSM Galați au disputat o nouă partidă de campionat, adversară fiind echipa prahoveană Activ Ploiești.
Este un meci de șase puncte, cele două formații aflându-se în luptă directă pentru evitarea retrogradării.


Prima repriză a fost controlată aproape în totalitate de elevele antrenoarei Alexandrina Soare, scorul pauzei fiind de 13-10 pentru CSM Galați.
La reluare, prahovencele au turat motoarele, după numai patru minute reușind să egaleze la 13 și chiar să preia conducerea 14-13 în minutul 36. Primul punct al gălățencelor vine abia după șapte minute de la reluare, acestea egalând la 14.


Până la final, s-a mers cap la cap, cele două echipe fiind pe rând în avantaj de un gol.
Cu zece minute înainte de final scorul era egal 20-20 Cu un minut înainte de final (’59), scorul prezenta tot o situație de egalitate 24-24.
Rezultat final CSM Galați – Activ Prahova Ploiești 25-25.


Următorul meci din Liga Florilor pentru fetele de la CSM Galați este programat marți, 23 februarie, tot de la ora 10,30, când adversare le va fi campioanele de la CSM Rm. Vâlcea.


Distribuie articolul

You May Also Like