SPORT/ Acumulări fizice pentru oțelari în cantonamentul montan

Distribuie articolul



Jucătorii Oțelului Galați au plecat la începutul acestei săptămâni în nordul Moldovei, la Vatra Dornei, unde vor efectua un stagiu de pregătire centralizat de două săptămâni, până în ultima zi a acestei luni.


Fotbaliștii antrenați de managerul tehnic Dorinel Munteanu au intrat într-un program de acumulare în care se va pune accent pe latura fizică.


Conducerea clubului și staff-ul tehnic sunt în căutarea unor parteneri pentru meciuri de verificare, până în prezent fiind dat ca sigur un amical cu adversarul din semifinala ediției precedente, Foresta Suceava, în 30 iulie.
Dorinel Munteanu a deplasat un lot de 23 de jucători, dar foarte probabil, pe parcursul stagiului de pregătire, vor mai sosi și alți fotbaliști ce vor fi testați.


Lotul deplasat de Oțelul Galați în cantonament:
Portari: Gabriel Ursu, Alexandru Uțiu, Andrei Onciu (ACS Sticla Arieșul Turda)
Fundași: Cosmin Mereuță, Marius Sevastian, Costin Ghiocel, Ștefan Farcaș, Cristian Sîrghi, Vlad Bucevschi, Gabriel Nedelea, Andrei Rus (Alki Oroklini, Cipru)

Mijlocași: Denis Cireș, Ionuț Neagu, Alin Nica, Florin Dobre, Andrei Vaștag, Dumitru Demian (Dacia Buiucani, Moldova), Eduard Angheluță (CSM Galați), Gabriel Tănasă (CSM Galați), Valentin Niculae, Alexandru Popescu (Sport Team București)

Atacanți: George Cârjan, Alejandro Râpan (CSM Pașcani)
După ce au disputat deja două partide de verificare, cu Hușana Huși- scor 0-1 și CSM Rm. Sărat, scor 3-0, Oțelul va disputa un nou amical sâmbătă, 24 iulie cu un adversar ce se stabili probabil astăzi sau mâine.
• Vineri, 30 iulie, așa cum spuneam se va disputa amicalul cu sucevenii de la Foresta, iar la revenirea din cantonamentul montan, programul va fi următorul:
• Miercuri, 4 august – Oțelul Galați – Sporting Liești
• Sâmbătă, 7 august – Oțelul Galați – Viitorul Ianca
• Miercuri, 11 august – Adversar nestabilit
• Sâmbătă, 14 august – Oțelul Galați – Sporting Vaslui
• Joi, 19 august – Oțelul Galați – Metalul Buzău
Primul meci oficial pentru gălățeni va avea loc miercuri, 25 august, în Cupa României, faza a III-a, trei zile mai târziu, fiind programată prima etapă din noua ediție de campionat.


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *