Spitalul Județean Brăila, hotel pentru oamenii străzii. Doi „homeleși” filmați în timp ce dormeau pe un hol

Distribuie articolul

Doi oameni ai străzii au fost trași în poză în timp ce dormeau pe un hol al Spitalului Județean din Brăila. Pe post de paparazzi a fost un medic care a povestit pe FB că a fost atras în zonă de mirosul urât. Tot pe FB a ajuns și fotografia cu bărbații care își făceau somnul de frumusețe, ceea ce a declanșat numeroase comentarii, acuzații politice, dar și o anchetă.

Medicul care a realizat fotografia spune că „homeleșii” au fost trași în poză marți seara. Povestea a căpătat și o tentă politică, medicul arătând cu degetul către conducerea spitalului.

„Măi băieți și fete, de bine, ale PSD-ului, vorbiți numai prostii. „Tembel” Pavel, la ora când am constatat această mizerie (ora 9.00) nu dormeam, mă întorceam de la urgență în secție, când în dreptul liftului am simțit miros de hoit. Plecând pe urma mirosului am dat de acei nefericiți. Nu luați în derâdere sau în derizoriu problema. Acești nefericiți ai sorții pot fi purtători de paraziți, de microbi deosebiți de agresivi, care nu au ce căuta într-un spital ca urmare a indiferenței și oportunității politice a unei administrații ineficiente.(Cea mai slabă echipă managerială din ultimii 20 de ani). Tovarășa Geta, știi că „boschetarii” erau „cazați” la mai puțin de 20 de metri de Terapia Intensivă? Știi ce înseamnă asta? Înseamnă că voi trebuie să gândiți și apoi să vorbiți, iar tovarășa manager (cu m. mic) să plece, dacă se poate, cu toată gașca lor de PSD-iste”,a scris pe FB, medicul Octavian Georgescu.

După ce a văzut fotografia, conducerea spitalului a demarat o anchetă și i-a solicitat firmei de pază să intensifice patrulele prin acel corp de clădire aflat la vechea intrare a instituției. Reprezentanții unității medicale recunosc că nu este prima dată când se confruntă cu astfel de incidente deși numeroase uși din spital sunt blocate și pot fi deschise doar cu cartelă. Nimeni nu știe cum au intrat cei doi în spital pentru că „eroii” incidentului au dispărut înainte să ajungă paznicul.

Distribuie articolul

You May Also Like