Sirenele de miercuri

Distribuie articolul

Începând de luna aceasta, sirenele de alarmare a populației vor fi verificate în prima zi de miercuri a fiecărei luni, a anunțat astăzi Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Astfel, prima verificare va avea loc chiar mâine, pe 2 august, între orele 10.00 și 11.00, când toate sirenele din județul Galați vor suna prelung. Populația este sfătuită să nu intre în panică. Este doar un exercițiu.

„Rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel judeţean şi vor face obiectul unor analize în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, în vederea îmbunătăţirii modului de alarmare a populaţiei în situaţii de protecţie civilă. Prin modul de acţionare mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spaţiul public, motiv pentru care asigurăm cetăţenii că astfel de exerciţii periodice sunt necesare şi benefice”, anunţă IGSU, într-un comunicat.

În județul Galați există 356 de sirene de protecție civilă. 155 dintre acestea sunt în municipiul reședință de județ, iar restul în orașele Tecuci și Tg. Bujor, dar și în peste 40 de localități rurale.

Distribuie articolul

You May Also Like