Cresc nemulțumirile în penitenciare: salariații refuză să mai facă ore suplimentare!

Distribuie articolul

Sunt proteste în penitenciare. Angajații au anunțat că începând de marți, 1 august, refuză să mai facă ore suplimentare ceea ce ar putea duce la blocarea activității. Reprezentanții salariaților au notificat conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor despre acest demers. Practic, prin renunțarea la orele suplimentare în închisori nu vor mai fi asigurate decât paza si supravegherea deținuților, celelalte servicii urmând să se blocheze în timp.

Salariații din penitenciare sunt nemulțumiți de faptul că orele suplimentare nu sunt recuperate, conform legii. De asemenea, ei solicită administrației să facă angajări pentru a reduce din volumul mare de muncă. Sindicaliștii anunță că treptat protestele se vor amplifica. În calendarul acțiunilor urmează pichetarea penitenciarelor, o acțiune în instanță împotriva Ministerului Justiției și proteste de stradă în fața sediului Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Tensiuni sunt și la Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați. Liderul național al FSANP confirmă că în scurt timp activitatea penitenciarului va fi blocată.

„Activitatea la Penitenciarul Galați și la celalalte penitenciare din țară merge înainte, dar nu pentru mult timp. Noi am notificat administrația de faptul că refuzăm să mai facem ore suplimentare. În 10 zile, activitatea la penitenciarul din Galați se va bloca, nu vor avea personal să facă activități. În țară sunt două sindicate, acestea au 11.000 de membri din totalul de 12.000 de salariați din sistem, proporția este covârșitoare”, a declarat Sorin Dumitrașcu, președintele FSANP.

Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați are 262 salariați și 587 deținuți.

Distribuie articolul

You May Also Like