Ajutor de la Guvern pentru companiile din domeniul privat. Statul vrea să devină acționar la firmele care au probleme

Distribuie articolul

Statul vrea să se implice în domeniul privat. Este vorba despre un ajutor pentru firmele care au probleme din cauza crizei provocate de epidemia de COVID-19. Ajutorul constă în intrarea statului în acționariatul firmei, obținându-se o consolidare a poziției firmei și realizându-se investiții prin atragerea de împrumuturi garantate de instituțiile statului.

Reprezentanții Guvernului spun că s-au inspirat din modelele din SUA, Anglia și Elveția. Măsura ar urma să fie aplicată după încheierea perioadei în care se acordă șomaj tehnic, imediat ce se va încerca repornirea economiei. Planul a fost dezvăluit de ministrul de Finanțe Florin Cîțu la Digi24.

„Indicatorii se înrăutăţesc şi nicio bancă nu mai vrea să-ţi dea împrumut. Şi aici decizia este cum ajutăm aceste companii. Poţi să le ajuţi bineînţeles cu împrumuturi, cu garanţii, cu subvenţii sau poţi să mergi ca partener o perioadă. Partener în sensul de a investi, de a da un împrumut care să poată fi convertit în acţiuni, de exemplu, în viitor (…) Este o măsură pe care am văzut-o în foarte multe ţări SUA, Anglia, care ajută companiile să treacă peste această perioadă. Statul aduce lângă companie bonitatea statului, garanţia statului, dar nu numai printr-un instrument, ci prin faptul că intră în acţionariat. Este o măsură care poate fi folosită şi o măsură la care mă gândesc. În SUA, când statul dă împrumuturi unor start-up-uri, merge pe acest principiu – partener -, şi dacă iese profitabil, amândoi câştigăm, dacă nu, pierdem amândoi”, a declarat Florin Cîțu.

Ministrul de Finanțe a mai spus că proiectul la care lucrează experți guvernamentali și reprezentanți ai instituțiilor europene va fi gata în perioada următoare.

Distribuie articolul

You May Also Like