Serviciu de permanență pentru consumatori în perioada minivacanței de Rusalii

Distribuie articolul

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a derulat campanii de consiliere și prevenție cu operatorii economici din principalele zone turistice din România, iar în contextul minivacanței de Rusalii va pune la dispoziția consumatorilor un serviciu de permanență, pregătit să intervină prin acțiuni de control, în cazul unor eventuale sesizări.

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, pentru orice situație apărută, se recomandă soluționarea amiabilă a problemei cu operatorul economic și, în cazul unui refuz sau dacă drepturile nu sunt respectate, se poate depune o reclamație la ANPC sau la alte instituții ale statului, în funcție de competența fiecăreia, conform prevederilor legale.

„Dacă optați pentru o călătorie în afara țării, nu neglijați să vă informați, în prealabil, din surse autorizate, de eventualele probleme legate de trafic, condiții meteo sau alte informații utile, necesare pe drum sau referitoare la destinație. Dacă aveți probleme legate de zboruri operate de transportatori cu sediul în alte state membre ale UE, plus Norvegia și Islanda, sau probleme cu achizițiile transfrontaliere de la comercianți din alte state membre ale UE, plus Norvegia și Islanda, vă puteți adresa cu o solicitare către Centrul European al Consumatorilor din România. ECC Romania vă oferă în plus sfaturi și informații utile pentru călătoriile sau achizițiile dumneavoastră transfrontaliere pe care le puteți găsi pe site-ul https://eccromania.ro/”, se arată în comunicat.

Consumatorii din România au la dispoziție un număr de telefon dedicat (021-9551, urmat de codul județului) pentru transmitere de sesizări.


Distribuie articolul

You May Also Like