Școala on-line prin ochii unui adult. Ce pățesc părinții și copiii cooptați în acest sistem

Distribuie articolul

Am găsit pe Facebook postarea unui părinte care povestește prin ce experiențe trece încercând să se acomodeze cu școala on-line. Este de râs, dar mai ales de plâns și de dat cu capul de pereți. Aveți răbdare, citiți până la capăt cu atenție ca să înțelegeți în ce lume de neînțeles trăim.

„De când a început treaba asta cu școala online eu sunt un pachet de nervi. Pentru că este o chestie bună, dar făcută cu curul în stil românesc.

În primul rând vreau să zic că am tot respectul și admirația pentru cadrele didactice care se chinuie (fix ăsta e cuvântul) să facă ceva ce învătământul românesc n-a mai văzut până acum. Să treci de la tone de maculatură mâzgălită cu stiloul sau pixul, de la tablă, cretă/marker și burete, de la “Stai în bancă, mâinile la spate, să nu se audă musca!” la treaba asta cu online-ul mi se pare ceva fantastic. E un salt uriaș pentru învățământul nostru de secol 19. Practic, într-o săptămână, profesori, părinți și copii au trecut de la cal și căruță la mașină zburătoare. E un progres la care nici dracu’ n-ar fi visat! Mulțumim lu’ nenea Covidu’!

Acu’ să mă întorc la nervii mei. Nu știu cum o fi la alte școli, dar ăștia privații ai lu’ fi-miu s-au dat peste cap să facă ceva super mișto. Folosesc o platformă online structurată super tare, încarcă materiale, se filmează vorbind, au video conferințe cu elevii, ce să mai, nebunia lu’ Țalam! Doar că…

Noi am avut noroc că soția lucrează pe două laptop-uri în același timp (nu întrebați!) și le-a adus pe amândouă acasă când a început nebunia. Pentru că altfel piticul și-ar fi bătut capul la antichitatea mea de PC care se blochează și când deschizi un Solitaire. Ce-or fi făcând ăia care nu au asemenea noroc? Aparent mințile luminate din Minister nu s-au gândit la asta. Adică, cretă și burete la clasă, WC în fundul curții, dar obligatoriu toți copiii au laptop-uri performante! Bun, laptop rezolvat. Nu e chiar cel mai performant, dar merge.

Și acum începe distracția. Învățătoarea și restul profesorilor încarcă în platforma sufletului tot felul de fișiere audio, video, text, link-uri diverse, poze etc. Toate formatele posibile!!! Fiindcă e normal, oamenii sunt diferiți și folosesc chestii diferite. Așa că toată ziua stau să-mi bat capul cu ce să deschid fișierul X, cu ce să modific fișierul Y, convertește, importă, exportă. Unii vor ca elevii să scrie temele pe caiete, apoi făcută poză și încărcată pe platformă. Alții vor ca elevii să rezolve online temele, direct în Word, Excel etc. Alții vor ca elevii să se filmeze în timp ce fac chestii și să încarce acolo filmulețele cu ei făcând chestii.

Le sunt trimise fișe care ar trebui printate, completate, fotografiate și trimise înapoi spre verificare. Doar că, ghici ce? N-am imprimantă acasă! Și nu mă duc la coadă la centrul Kodak de la parter pe pandemie ca să printez nenorocitele de fișe. Așa că le modifică copilul în Paint sau le face de mână.

Unele se pot completa în Word, dar, surpriză!, sunt versiuni diferite, se duce așezarea în pagină, copilul nu înțelege nimic, ta-su înjură de toți sfinții încercând să repare ceva. Bonus: pe laptopul soției tot Office-ul e în maghiară. Fiindcă d-aia, nu întrebați! Lucru benefic pentru ăla mic al meu, care mai învață astfel o limbă străină, dar nociv pentru ulcerul meu.

O altă problemă e cea a manufacturatului. Nu știu exact cine gândește programa, probabil niște cretini deosebiți, dar, pentru o țară care și-a băgat picioarele în aproape tot ce înseamnă producție și școli profesionale, copiii au deosebit de multe chestii de construit, montat, lipit, proiecte diverse, de parcă toți se pregătesc pentru un viitor luminos în cadrul unor cooperative meșteșugărești! Are de făcut o machetă cu un animal în mediul lui și un fluture decorațiune doar pentru săptămâna asta! De unde să-i scot eu materiale pentru așa ceva? Ăștia au impresia că la mine acasă e coliba vrăjitorului, și că găsesc materiale diverse și ciudate pentru a construi machete și decorațiuni? Ce abilități dezvoltă porcăriile de acest gen? Căutatul prin gunoaie?

“Tati, pentru fluture am nevoie de un glitter!” “Ce … e ăla?” (bine, nu vorbesc așa în casă, doar gândesc așa) ” Este o/un… ceva [mi-a explicat el ce e, dar mi se rupe, am uitat]. Să te duci la librărie să-mi iei ca să pot face proiectul.” “La librărie pe Covid? Când eu nu știu cum să fac să nu mai ies deloc din casă? Să-și bage tovarășa învățătoare glitterul fix în cwr! (nu, nu i-am zis ultima parte copilului, dar am gândit-o).” Și așa mai departe. Recondiționez, refolosesc, caut, inventez tot felul de chestii, ca să-și facă copilul proiectele. După 15 ani de muncă în decorațiuni și producție publicitară, ați crede că-mi place treaba asta, nu? Ei, bine, NU! Mi se pare inutilă și idioată. La școală făceau d-astea în echipe, ca să dezvolte aptitudini nu știu de care. Acasă ce dezvoltă și la ce ajută? Nu am chef să lucrez în echipă cu fi-miu ca să fac “gorila în mediul ei natural” sau “fluturaș – decorațiune de primăvară”!

Treaba cu filmulețele este, de asemenea, deosebită. Copilul se filmează făcând chestii. Bun! Doar că pe platforma sufletului nu se pot încărca filmulețe mai mari de 10 MB. Ce antichitate de telefon ar trebui să am ca să scoată asemenea filmulete? Iphone-ul soției iese din discuție, cu ăla se filmează la Hollywood probabil ultrasupeermega hd, iar râșnița mea face niște ozn-uri chiar și cu setările la minim. Așa că ne-am apucat de editat și filme, fiindcă de ce nu? Și ce mișto e când nu iese editarea și trebuie refăcută filmarea cu un copil de 8 ani care nu mai are chef!

Ar mai fi videoconferințele care sunt circ și panaramă, fiindcă copiii nu sunt obișnuiți cu așa ceva și parcă e o discuție între mătușa de la țară și văru din Italea. “Bă, ce faceți?” “Bă, mă, hăhă!” “Ce moacă are ăla!” “De ce se vede verde la tine?” “Cutărică n-a intrat că n-are cameră, hăhă!” “Să vă arăt ce am pe perete?” “Ăsta e fratele meu, nu-l băgați în seamă. Pleacă de aici că am videocol!” Nu știu ce aud ei din ce le zic profesorii (că păstrăm discreția și îl lăsăm singur în cameră, iar noi ascultăm la ușă 🤣), dar e clar că toți sunt la curent cu ce are fiecare în cameră, de la mobilier la ștucatura de pe pereți.

Orele de educație fizică sunt crimă și pedeapsă. Profu’ le trimite filmulețe sau linkuri cu exerciții. Le-am făcut toți. Nevastă-mea a făcut febră musculară, iar vecina de dedesubt a intrat la balamuc precis. Încă nu ne-am apucat de tema la muzică, dar să vezi când mi-oi scoate chitara de la naftalină..!

Evident că toate temele sunt perfecte, fiindcă nu poți lăsa copilul să le facă cum îi trece lui prin cap, nu? Adică, ce naiba, am și eu mândria mea! Trecem peste faptul că ei au un mod de a face lecții și teme care se bate cap în cap cu ce făceam noi acu’ treij’ de ani. Și încep în sfârșit să înțeleg privirea aia a lui, privire pe care și eu i-o aruncam lu’ taică-miu când încerca să-mi explice materie de anii ’90 cu metodă de anii ’60. N-ai cum, frate!

În concluzie, un sistem implementat prost și în grabă, cu programa neadaptată pentru așa ceva, fiindcă noi până acum nu am făcut așa ceva, care dă mari bătăi de cap cadrelor didactice, derutează copiii și înnebunește părinții. Măcar aproape toți copiii vor ști să lucreze pe PC la nivel de minim secretară din Videle, fostă premier, după ce se termină (dacă se termină) treaba asta. E totuși o chestie! 😜

Aș avea multe de povestit după o săptămână de școala online, dar mă opresc aici.

Părerea mea este că anul ăsta școlar oricum e compromis rău de tot, nu știu ce vor face cei cu examenele de intrare la liceu, bac, facultate etc., dar nu văd să iasă cine știe ce din treaba asta. Nu sunt de părere că ar trebui înghețat anul sau repetat sau ceva de genul, dar nici nu cred că se vor acumula cine știe ce cunoștințe cu ajutorul acestui sistem organizat ad-hoc, fără logistică, fără cap, fără experiență anterioară. Cred că în anul următor (dacă mai ajungem acolo și dacă se mai deschid școlile…vreodată) va ajunge o generație de elevi cu mari lipsuri, lipsuri pe care nu le vor mai putea recupera fără eforturi extraordinare din partea tuturor. Și noi nu prea facem asemenea eforturi când e vorba de învățământ.

Bonus: s-a trezit și miss de la grădiniță să trimită fișe și filmulețe cu activități pentru cel mic (grupa mare). Băi, mă lași! Numai grădiniță online nu mai făceam acum! Scoate lego, dă drumul la consolă, enervează-l pe frate-tău și mai scutește-mă! Nu mă omoară Covidu’ și mă termină învățământul românesc?

Gata, vă las. Mă duc să pândesc sulul de hârtie igienică de la baie. De ce? Fiindcă îmi trebuie cartonul rotund din mijloc pentru fluturele vieții! Și mi-e că se termină și-l aruncă vreunul la gunoi. Abia am salvat dimineață o bucată de cofraj de ouă și o sticlă de jumate pentru viitorul proiect. Aur curat, vă zic! O să iasă o lucrare… Boboc!” (Autor Mihai Vasilescu, sursa Facebook)

Distribuie articolul

You May Also Like