„Gălățenii sunt oameni responsabili”

Distribuie articolul

Afirmă prefectul județului Galați, Gabriel Ioan Avrămescu

Coronavirusul în județul Galați

* 380 persoane depistate pozitiv * 70 dintre acestea sunt cadre medicale * 146 persoane vindecate * 43 decese înregistrate dintre care, 34 în cele două cămine de bătrâni * 805 persoane în carantină * 362 persoane izolate * Asimptomaticii – lupta cu necunoscutul * În următoarele zile se așteaptă efectele sărbătorilor pascale * După numărul amenzilor aplicate se poate spune că gălățenii sunt responsabili * Capacitatea de testare va crește prin implicarea autorităților locale * Prima săptămână din luna iunie va fi decisivă. Relaxare graduală sau nu.

 Locul 11 ocupat la nivel național poate fi privit din două unghiuri diferite atât în sens pozitiv, cât și negativ. Pe de-o parte, mare parte din decese au fost înregistrate în focarele localizate iar riscul extinderii în exterior a fost aproape minim, pe de altă parte inconștiența celor de la căminele de bătrâni (Sfântul Ilie și Sfântul Spiridon) a costat viața a 34 persoane vârstnice, din totalul de 43 de decese.

    Prefectul județului Galati, Gabriel Ioan Avrămescu ne-a declarat în cursul zilei de ieri că La Căminul de bătrâni Sfântul Ilie, acolo unde se înregistrează 31 de decese, s-a deschis și o anchetă a organelor abilitate, motivul fiind popularea în exces a respectivului centru social.

 ’’ Suntem într-o etapă a cuantificării situației existente dar și de a forța în continuare latura prevenției. Gălățenii au înțeles în marea lor majoritate indicațiile autorităților și dau dovadă de responsabilitate. Au fost situațiile complexe de la începutul pandemiei. Imediat după 13 martie, am avut acel microbuz din Italia iar la o săptămână, cele două autocare din Turcia. Aici vorbim de multe persoane pozitive care au umblat nestingherite prin localitate timp de mai bine de-o săptămână, cu mulți contacți aferenți. A mai fost situația de la Spitalul Militar unde am avut cinci cazuri de infectări, sursa fiind Spitalul Militar din Focșani. Raportat la numărul de locuitori ai județului, putem spune ca am avut doar câteva cazuri de infectări ce nu provin din focare”, a afirmat prefectul județului Galați.

      O problemă deosebită pentru autorități o reprezintă persoanele infectate asimptomatice. După cum bine se știe, acestea par a fi sănătoase dar sunt buni transmițători. Pe lângă acest fapt ar mai fi și prima săptămână a lunii mai, când se așteaptă efectele comportamentului gălățenilor din perioada sărbătorilor pascale, precum și acțiunile de prevenție aferente zilei de 1 mai, când după cum bine știm sunt premise pentru încălcarea regulilor de distanțare socială.

    Referitor la capacitatea de testare de la nivelul județului, prefectul Gabriel Ioan Avrămescu a evidențiat faptul că protocoalele sunt foarte clare iar o creștere a numărului celor testați ar putea fi realizată doar cu implicarea autorităților publice locale. De asemenea, acesta a afirmat că gălățenii au avut până în prezent un comportament responsabil, cuantumul amenzilor aplicate nefiind unul fruntaș la nivel național. În aceiași ordine de idei trebuie precizat faptul că nu au fost semnalate abuzuri ale organelor de Politie, Poliție locală sau Jandarmerie.

    În ceea ce privește posibila perioadă de relaxare de după data de 15 mai, prefectul județului Galati a spus că se vor lua măsuri în acest sens abia săptămâna viitoare în funcție de evoluția gradului de răspândire a virusului. În mod cert, dacă se va renunța la Starea de Urgență revenirea la starea normală va fi făcută gradual, în decursul unei perioade de timp.

      ’’Apreciez sacrificiul gălățenilor din această perioadă grea pentru noi toți. Și eu, la rândul meu, nu mi-am văzut părinții de săptămâni bune dar trebuie să înțelegem că doar așa ne putem arăta afecțiunea față de cei dragi, protejându-i„ ,a mai spus prefectul Gabriel Ioan Avrămescu.


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns