Dacă ar fi trăit în România, Kafka ar fi fost profesor de sport. Aici nu ar fi avut motiv să scrie cărți cu o viziune halucinantă, grotească și tragicomică asupra realității. La noi, suprarealismul este pe străzi, în instituții și la televizor.
În țărișoara guvernată prost, foarte prost și catastrofal de la revoluție încoace se întâmplă doar nebunii, iar în ultima perioadă pare că lumea s-a întors cu fundul în sus. Exemple sunt cu duiumul: în timp ce guvernanții prezintă doar imagini rupte din rai, românii își trag izmenele din mucegaiuri și puroi.
Euro a bătut toate recordurile, guvernanții spun că este vina guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.
Primarii marilor orașe, inclusiv cei ai PSD, amenință cu proteste deoarece sunt jecmăniți de Guvern, în timp ce Liviu Dragnea anunță cea mai mare alocare bugetară pentru comunitățile locale din istoria României.
Băieții care moșmondesc legile justiției plâng pe umărul românilor prigoniți de judecători și procurori, deși specialiștii spun că modificările îi avantajează doar pe politicienii plini de bube penale.
Premierul Dăncilă spune doar tâmpenii când deschide gura, haita de propagandiști o pune în „galeria” marilor oameni politici ai României.
Românii trec Dunărea cu bacul, iar de vreo 20 de ani încoace mitomanii din politică le prezintă schițe cu podul dintre Galați și Brăila.
Practic, diferența dintre realitatea din fundul curții și cea prezentată la televizor este uriașă. „Decât” că ne facem că nu o vedem!
