Reținut după ce a jefuit un post de poliție

Distribuie articolul

Bărbatul din Prahova, care în luna august, a spart postul de poliție din Cornu (Prahova) și a furat mai multe bunuri, a fost reținut la Galați.

Potrivit IPJ Prahova, suspectul a fost ridicat dintr-un apartament din Galați, unde locuia fără forme legale. În locuință, polițiștii au găsit bunurile furate din sediul postului de poliție Cornu, printre care și laptopul de serviciu al polițiștilor.

Suspectul a fost predat Poliției Prahova. În luna august, după ce a spart postul de poliție Cornu, bărbatul a fost pus în libertate de judecătorii prahoveni. Magistrații au considerat că nu există probe suficiente, care să ateste că el este autorul furtului calificat de la postul de poliție. În cele două luni, cât a fost în libertate, bărbatul a comis alte furturi din magazine de electronice și electrocasnice.

Distribuie articolul

You May Also Like