Un incendiu violent a izbucnit noaptea trecută, la restaurantul Cozy din Țiglina 1. Flăcările puternice au cuprins imediat întreg localul, cu parter, terasă și două etaje, construit din lemn in cea mai mare parte.
Circa 40 de locatari ai blocului lipit de restaurant au fost evacuați în miez de noapte din cauza fumului gros degajat de incendiu. O femeie de 91 ani, imobilizată la pat, și o tânără de 19 ani, ambele intoxicate cu fum, au fost transportate la spital.
Cinci autospeciale de la ISU Galați, patru ambulanțe și o autoscară au intervenit la locul dezastrului. Circulația pe strada Brăilei a fost blocată, pe sensul de mers spre Centru, pe toată durata intervenției.
Pompierii au acționat toată noaptea pentru stingerea focului. Intervenția le-a fost îngreunată de presiunea mică a apei de la hidranții din zonă.
Cauza incendiului, dar și valoarea pagubelor vor fi stabilite în urma unei anchete. Restaurantul complet distrus de incendiu nu avea asigurare.
VEZI VIDEO AICI