Liberalii, din ce în ce mai haioși…

S-au ținut scai de PMP până când Cristian Diaconescu i-a trimis ușor la plimbare. Definitiv și irevocabil. Cei de la PMP le-au cerut concret liberalilor câteva puncte între care alegerea primarilor în două tururi, 300 de parlamentari, renunțarea la pensiile speciale și alte câteva chestii. Cum era de așteptat, echipa negociatoare liberală în frunte cu Dan Vâlceanu, marele vlăjgan de Gorj, finanțist în timpul liber, s-a umplut de „succesuri”. Cum ar veni, din principal partid de guvernare, ai pătruns cu voie sau fără de voie în flecurile socialiștilor, iar acum, chițăi ca un cățel bleg pe lângă un partid extraparlamentar cotat la 3-4%, care, ghinion, și ăsta îți dă cu flit. Aiureală liberală…

Acum, ca „gloria eternă” să fie cât Marea Chinei de sud, ce faci? Te duci spre alt mort. Acesta fiind mort de-a binelea, adică vreo 1,57% cotă de piață. Despre ALDE e vorba!
Cum moș Tăriceanu nu mai bântuie pe-acolo, ce-au gândit cei de la PNL? Să mai cârpim din imagine. Bun. Cum? Să iei în spinare, ce? Mortul mort?

„Au început negocierile cu cei de la ALDE pentru fuziune. PNL și-a asumat rolul de partid integrator al dreptei!”, spune unul, Stroe, purtător de substantive neutre la liberali.
Serios? Păi cum vine asta? Integrator al dreptei și la guvernare cu stânga? E din „Sus-Jos” sau din „Nu te supăra, frate!”?

Pe lângă faptul că guvernați în marșarier, iar scorul vostru e aproape de ce a prezis Baba Vanda amu vreo câțiva ani, ce-și zise onor conducerea PNL, hai de mai cârpim o căptușeală cu PMP, încercăm doar, apoi poate iasă și de-o supă cu tăiței cu ăștia de pe la ALDE, mai punem și noi ceva pe agenda zilnică, că-i prea ticsită de socialiști.

Acum, după ce te-au făcut ăștia de la ALDE, albie de porci, ani buni, când au ajuns la așa procent să te pui preș e chiar dezumanizant.
La Galați, acolo unde Cristinel, zis și Dima, a ajuns mare staroste la ALDE- național, lucrurile sunt și mai demoralizatoare. Adică, pleacă nea Cristinel de la PNL, trece pe la Durbacă, face alianță cu Pro România, stă la putere cu PSD atâta vreme, îi înjură pe liberali pe unde apucă și acum ce facem? Trecem la mozoale? Serios? Trăiască mirii…!

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns