Numărul crescut și gravitatea accidentelor de muncă au declanșat campania de controale ITM la firmele de construcții

După ce în perioada februarie – martie 2022, Inspectoratul Teritorial de Muncă (I.T.M.) Galați a desfăşurat prima etapă a Campaniei naţionale de verificare a modului de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcţiilor, urmează etapa a doua.

Inspecţia Muncii a concluzionat că se impune intensificarea acţiunilor de verificare şi monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi asupra modului în care angajatorii realizează măsurile de securitate şi sănătate dispuse de inspectorii de muncă, în şantierele temporare şi mobile, având în vedere numărul de accidente de muncă înregistrat în cursul anului 2021 în domeniul construcţiilor, precum şi gravitatea acestora.

„Instituţia noastră a transmis în cursul lunii martie a.c. la un număr de 70 de angajatori care fac parte din grupul ţintă (angajatori şi lucrători care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor: cod CAEN 41, 42 şi 43), dar şi serviciilor externe de prevenire şi protecţie abilitate care desfăşoară activităţi de prevenire şi protecţie la angajatori din domeniul construcţiilor, informări cu privire la această campanie”, a precizat ITM Galați, printr-un comunicat de presă.

În a doua etapă care se va desfăşura în lunile aprilie – octombrie 2022 inspectorii de muncă vor efectua acţiuni de control la angajatori pentru a verifica modul de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcţiilor, respectiv implemen-tarea măsurilor necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătatea lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în şantierele temporare sau mobile.

Inspectorii de muncă vor verifica aspecte referitoare la:
• organizarea activităţilor de securitate şi sănătate în muncă pe șantierele temporare sau mobile;
• instruirea lucrătorilor;
• lucrul la înălţime și acordarea echipamentului individual de protecție corespunzător sarcinii de muncă;
• utilizarea instalațiilor de ridicat și protecţia împotriva electrocutării pe șantierele temporare sau mobile;
• cerinţelor minime de securitate şi sănătate la lucrările de săpături.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns