236 de amenzi au fost aplicate și 19 premise de conducere au fost reținute de polițiștii rutieri din Galați, în numai două zile, în urma unei acțiuni de prevenire și combatere ale încălcării regimului legal de viteză.
„În perioada 22 – 23 februarie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați și Biroului Drumuri Naționale și Europene au desfășurat, pe raza județului Galați, activități specifice, pe linia prevenirii și combaterii nerespectării regimului legal de viteză. Cu această ocazie, conform O.U.G. 95/2002, republicată, polițiștii au aplicat 236 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 119 000 de lei, dintre care 142 pentru nerespectarea regimului legal de viteză”, informează IPJ Galați.
19 permise de conducere au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 15 dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 4 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea.
De asemenea, au fost reținute 5 certificate de înmatriculare.
Două cazuri deosebite în care conducătorii auto au depășit cu mult limita legală de viteză, au fost înregistrate pe D.N. 25 și D.N. 24. Este vorba despre doi bărbați, de 32 și, respectiv 24 de ani, primul fiind înregistrat circulând cu viteza de 155 km/h și cel de-al doilea cu 158 km/h, limita admisă pe tronsoanele de drum unde au fost depistați, fiind de 90 km/h.
La acțiune au fost folosite autospecialele din dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Galați, prevăzute cu aparatură video – radar de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, precum și pistoale radar TRUCAM.