Razie pe șosele: sute de amenzi și permise suspendate  

Distribuie articolul

Poliția Rutieră din Galați a derulat joi, una dintre cele mai ample acțiuni de combatere a producerii accidentelor de circulație cu urmări grave. S-a acționat cu tot efectivul Poliției Rutiere Galați, la razie venind în sprijin 8 echipaje de Poliție Rutieră din alte cinci județe: Brăila, Tulcea, Vrancea, Vaslui și Buzău. În circa 7 ore, cât a durat acțiunea, au fost date cel puțin 400 de amenzi și au fost suspendate câteva zeci de permise de conducere și certificate de înmatriculare. Neacordarea de prioritate și viteza au fost principalele motive de suspendare a permiselor, iar la amenzi, principalele abateri sancționate au fost viteza, la șoferi, și traversarea neregulamentară, la pietoni.

”În urma activităților desfășurate în trafic, polițiștii au aplicat 437 de sancțiuni contravenționale, dintre care 427 pentru nerespectarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice, 96 pentru depășirea regimului legal de viteză, 30 pentru traversare neregulamentară pietoni, 26 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 4 pentru abateri săvârșite de bicicliști în trafic. Au fost reținute, în vederea suspendării, 50 permise de conducere, dintre care   18 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 7 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept, 1 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului, 11 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea, 8 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, au fost reținute 26 certificate de înmatriculare”, a comunicat Inspectoratul de Poliție al județului Galați.

Distribuie articolul

You May Also Like